Apostilare – Supralegalizare


Apostilare/Supralegalizare

Ştim cu siguranţă faptul că aţi auzit de apostilă şi supralegalizare, sau aţi fost pus în situaţia de a avea nevoie de una dintre ele. Însă foarte puţine persoane ştiu să facă diferenţa dintre aceste ştampile şi mai mult decât atât, puţini înţeleg ce reprezintă de fapt. Ei bine, documentele dumneavoastră necesită apostilă sau supralegalizare, atunci când doriţi să dispuneţi de recunoaşterea acestora în stăinătate.

Apostilă/supralegalizarea se aplică pe documentul original sau pe traducerea legalizată în scopul autentificării documentelor într-o ţară străină. Acestea se aplică atât pe actul original, cât şi pe traducerea legalizată, însă doar în ţară în care a fost emis documentul respectiv.

Apostila:

Apostilă se aplică pe documentul original sau pe traducerea legalizată, dacă urmează să utilizaţi respectivul document în ţările membre ale Convenţiei de la Haga din 1961. Mai jos veţi regăsi şi lista acestor ţări.

Apostila se aplică la Prefectura Iaşi, Tribunalul Iaşi sau la Camera Notarilor Publici Iaşi în funcţie de tipul de document. Apostila de la Prefectura Iaşi este practic o foaie A4 completată la calculator, care se ataşează actului original şi conţine descrierea sa, ştampila şi semnătură subprefectului desemnat prin ordin al prefectului. Apostila de la Tribunal şi Camera Notarilor Publici, este o ştampila pătrată cu latura de 9 cm şi care conţine ştampila Tribunalului şi semnătură grefierului sau ştampila Camerei Notarilor Publici şi semnătură delegatului.

Supralegalizarea:

Supralegalizarea se aplică că şi apostilă, atât pe documentul original, cât şi pe traducerea legalizată. Supralegalizarea este aplicată atunci când doriţi să utilizaţi documentul sau traducerea documentului şi să dispuneţi de recunoaşterea acestora într-o ţară străină, dar care nu este membră a Convenţiei de la Haga din 1961. Aşadar, dacă în lista de mai jos nu regăsiţi ţara în care aveţi nevoie de recunoaşterea documentelor, veţi opta pentru supralegalizare.

Atât apostilarea cât şi supralegalizarea, necesită o procedura destul de complexă, ce presupune avize din partea mai multor instituţii, atât publice cât şi private, din sfera legală.

Documentele care se apostileaza/supralegalizeaza cel mai des:

La camera notarilor:

  • Procuri
  • Invitații oficiale
  • Acte legalizate la notar
  • Traduceri legalizate

La Tribunal:

  • Hotărârile judecătorești (eliberate doar de instanța care le-a pronunțat)
  • Actele emise de executori judecatorești sau de Registrul Comerțului

La Prefectură:

  • Certificatele de naștere, căsătorie, deces
  • Cazierele judiciare, auto
  • Certificate fiscale
  • Adeverințe de domiciliu
  • Adeverințe de vechime în muncă
  • Adeverințe medicale
  • Acte de stare civilă
  • Acte de studii
  • Actele de schimbare de nume
  • Acte care dovedesc calificarea într-o meserie

Lista țărilor în care se foloseste apostila:

 

A

Africa de Sud

Albania

Andora

Antigua-Barbuda

Argentina

Armenia

Australia

Austria

Azerbaidjan

B

Bahamas

Barbados

Belgia

Belize

Bielorusia

Bosnia-Hertegovina

Botswana

Brunei Darussalam

Bulgaria

C

Capul Verde

Cehia

China-Hong Kong

China-Macao

Cipru

Columbia

Coreea de Sud

Costa Rica

Croatia

D

Danemarca

Dominica

E

Ecuador

El Salvador

Elvetia

Estonia

F

Fiji

Finlanda

Franta

G

Georgia

Germania

Grecia

Grenada

H

Honduras

I

India

Insulele Cook

Insulele Marshall

Insulele Niue

Irlanda

Islanda

Israel

Italia

J

Japonia

K

Kazahstan

Kzrgzstan

L

Lesotho

Letonia

Liberia

Liechtestein

Lituania

Luxemburg

M

Macedonia

Malawi

Malta

Marea Britanie

Mauritius

Mexic

Moldova

Monaco

Mongolia

Muntenegru

N

Namibia

Norvegia

Noua Zeelanda

O

Olanda

Oman

P

Panama

Peru

Polonia

Portugalia

R

Romania

Rusia

S

Saint Kitts and Nevis

Samoa

Sao Tome – Principe

Serbia

Seychelles

Sf. Lucia, Sf. Incent si
Grenadine

Slovacia

Slovenia

Spania

Sua

Suedia

Suriname

Swaziland

T

Tobago

Tongo

Trinidad

Turcia

U

Ucraina

Ungaria

Uruguay

Uzbekistan

V

Venezuela

Vanuatu